A fost odată ca niciodată etc.
Şi că tot era etc., era şi un moş, dar nu era aşa bătrân moşul, însă avea un defect: era zbârcit. Era aşa de zbârcit, că atunci când trecea pe lângă vacile de pe câmp cu burţile umflate de la lăptuci, li se zbârcea inductiv pielea de pe burtă!
Da’ moşu’ nostru era un mare pişicher! Eheheeee… pârţariu! Şi lumea ştia cusuru’ moşului, şi când mi-ţi ieşea colo moşu’ seara la plimbare, toţi flăcăii steteau cu faţa spre dânsul, ca nu cumva să le proptească vreun ştiulete în dos şi să-i lese săracii fără de abţinere… Şi femeile tare-l ocărau pe cumplitul moş pârţar, că le spăria soţii cu apucăturile lui dosnice!
Odată plecă moş Pârţariu de-acasă tare cătrănit că rămase fără cellalt şi tot mergea în neştire. Şi cum merse el moşu’ aşa, cu dosu-n soare, ajunse la o răscruce de drumuri. Se opri moşu’, îşi scărpină chelia dată cu cremă nemţească să lucească şi zise:
- Tii, a dracu’ drum, că tare mi-a mai proptit-o! Eh… acu’ ce să fac… oi lua-o pe unde-oi vedé cu ochii…
Dar nu apucă să termine vorba, că apăru şi Talpa Iadului! Cu codiţa lui bârligată, cu barba lui neagră, cu faţa roşie ca para focului, se uita moşu’ şi nu-i venea să-şi creadă ochilor! Da’ mai abitir se uita moşu’ la dosul despicat al necuratului!
- Măi dar ce soi de spiriduş ăi mai fi şi tu? Că tare mai eşti nurliu şi jucăuş!
- D-apăi moşule, n-ai auzit de mine pân-acu? Io-s Talpa Iadului, căpetenia dracilor, şi de mult te-aştept!
Moşul nu auzea ce-i zicea cornoratul şi se tot dedea in jurul lui, pesemne să-l vadă şi din partea ailaltă.
- D-apăi moşule, văd că nu degeaba-ţi zice lumea Pârţariu! Cu mine nu vrei să dai ochii, da’ la dos te dai şi când e umbră!
Auzind moşul aceste, odată se oţărî:
- Ei şi ce dacă mă dau? Aşa sunt eu şi toţi trebuie să mă accepte aşa cum sunt!
- Păi bine moşule, dacă aşa de pidosnic eşti, atunci hai cu mine în Ţara de sub Pământ, că ai acolo toate neamurile de ştiuleţi şi mătărângi, şi ţi le vâri unde vrei şi când vrei! Aici amărăşti femeile şi sparii bărbaţii cu apucaturile matale! Şi dacă nu ţi-o plăcea, numai să vezi!
Stete moşul, se gândi oleacă şi zise:
- D-apoi dacă aşa-i cum zici mata, oi merge. Dar să ştii că tare mă supăr dacă mă păcăleşti!
Nu apucă să zică aceste vorbe, că se şi trezi sub pământ, înconjurat de mulţimea de draci!
- Ia să te vedem acu’ moşule, cum ţi-o plăcea!
Şi unde nu incepură dracii a munci la moş, îl împungeau şi-i vârau toate cele măciuci printr-ânsul, de nu mai ştia moşul pe unde să scoată izmenele!
Când văzu moşul că nu mai contenesc, odată îi zise lui Talpa Iadului:
- Dar bine măi Aghiuţă, numai voi cu vârâtul? Apăi lăsaţi-mă să-mi trag sufletul oleacă, tare sunt ostenit. Ia întoarceţi-vă, că vă strigă ăl mai mare cornorat!
Se întoarseră dracii să vadă cine-i striga, dar n-apucară să vadă nimic, că odată se sculă moşul, se sculă şi zbârcitura, şi unde nu începu a fugări la draci cu măciuca după ei de ziceai că-i arde cu focul!
- Aoleu, moşule, da’ eşti mai pârţar ca toţi pârţarii câţi am văzut pe faţa pământului! Mai stai sa ne odihnim oleacă!
- Hodină vreţi? Ia luaţi hodină!
Şi mi ţi-i fugărea moşul cu ghioaga de se urcau dracii pe pereţi de groază!
Când văzu Talpa Iadului aceste, odată se opinti şi-l îmbrânci pe moş afara din iad!
- Vai de capul nostru, moş pârţar ne-a trebuit! Să nu-l mai văd pe aici câte zile oi avea!
zise Talpa Iadului, smulgându-şi barba şi spurcând şi suduind!
Iar moşul când căzu, işi frânse cotorul şi dete ochii peste cap. Când văzură sătenii că a murit cumplitul moş pârţar care le făcea zile fripte, au făcut horă mare, şi poate şi azi mai chiuie şi mai chefuiesc, dacă n-au ostenit de atâta dănţuit!
