Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Îşi scot ochii între ele
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Pe jos picură benzină
Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Şi torpila e aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
O tulpină pe chelie
Noapte bună!

Şi că tot era etc., era şi un moş, dar nu era aşa bătrân moşul, însă avea un defect: era zbârcit. Era aşa de zbârcit, că atunci când trecea pe lângă vacile de pe câmp cu burţile umflate de la lăptuci, li se zbârcea inductiv pielea de pe burtă!

Da’ moşu’ nostru era un mare pişicher! Eheheeee… pârţariu! Şi lumea ştia cusuru’ moşului, şi când mi-ţi ieşea colo moşu’ seara la plimbare, toţi flăcăii steteau cu faţa spre dânsul, ca nu cumva să le proptească vreun ştiulete în dos şi să-i lese săracii fără de abţinere… Şi femeile tare-l ocărau pe cumplitul moş pârţar, că le spăria soţii cu apucăturile lui dosnice!

Odată plecă moş Pârţariu de-acasă tare cătrănit că rămase fără cellalt şi tot mergea în neştire. Şi cum merse el moşu’ aşa, cu dosu-n soare, ajunse la o răscruce de drumuri. Se opri moşu’, îşi scărpină chelia dată cu cremă nemţească să lucească şi zise:

- Tii, a dracu’ drum, că tare mi-a mai proptit-o! Eh… acu’ ce să fac… oi lua-o pe unde-oi vedé cu ochii…

Dar nu apucă să termine vorba, că apăru şi Talpa Iadului! Cu codiţa lui bârligată, cu barba lui neagră, cu faţa roşie ca para focului, se uita moşu’ şi nu-i venea să-şi creadă ochilor! Da’ mai abitir se uita moşu’ la dosul despicat al necuratului!

- Măi dar ce soi de spiriduş ăi mai fi şi tu? Că tare mai eşti nurliu şi jucăuş!

- D-apăi moşule, n-ai auzit de mine pân-acu? Io-s Talpa Iadului, căpetenia dracilor, şi de mult te-aştept!

Moşul nu auzea ce-i zicea cornoratul şi se tot dedea in jurul lui, pesemne să-l vadă şi din partea ailaltă.

- D-apăi moşule, văd că nu degeaba-ţi zice lumea Pârţariu! Cu mine nu vrei să dai ochii, da’ la dos te dai şi când e umbră!

Auzind moşul aceste, odată se oţărî:

- Ei şi ce dacă mă dau? Aşa sunt eu şi toţi trebuie să mă accepte aşa cum sunt!

- Păi bine moşule, dacă aşa de pidosnic eşti, atunci hai cu mine în Ţara de sub Pământ, că ai acolo toate neamurile de ştiuleţi şi mătărângi, şi ţi le vâri unde vrei şi când vrei! Aici amărăşti femeile şi sparii bărbaţii cu apucaturile matale! Şi dacă nu ţi-o plăcea, numai să vezi!

Stete moşul, se gândi oleacă şi zise:

- D-apoi dacă aşa-i cum zici mata, oi merge. Dar să ştii că tare mă supăr dacă mă păcăleşti!

Nu apucă să zică aceste vorbe, că se şi trezi sub pământ, înconjurat de mulţimea de draci!

- Ia să te vedem acu’ moşule, cum ţi-o plăcea!

Şi unde nu incepură dracii a munci la moş, îl împungeau şi-i vârau toate cele măciuci printr-ânsul, de nu mai ştia moşul pe unde să scoată izmenele!

Când văzu moşul că nu mai contenesc, odată îi zise lui Talpa Iadului:

- Dar bine măi Aghiuţă, numai voi cu vârâtul? Apăi lăsaţi-mă să-mi trag sufletul oleacă, tare sunt ostenit. Ia întoarceţi-vă, că vă strigă ăl mai mare cornorat!

Se întoarseră dracii să vadă cine-i striga, dar n-apucară să vadă nimic, că odată se sculă moşul, se sculă şi zbârcitura, şi unde nu începu a fugări la draci cu măciuca după ei de ziceai că-i arde cu focul!

- Aoleu, moşule, da’ eşti mai pârţar ca toţi pârţarii câţi am văzut pe faţa pământului! Mai stai sa ne odihnim oleacă!

- Hodină vreţi? Ia luaţi hodină!

Şi mi ţi-i fugărea moşul cu ghioaga de se urcau dracii pe pereţi de groază!

Când văzu Talpa Iadului aceste, odată se opinti şi-l îmbrânci pe moş afara din iad!

- Vai de capul nostru, moş pârţar ne-a trebuit! Să nu-l mai văd pe aici câte zile oi avea!

zise Talpa Iadului, smulgându-şi barba şi spurcând şi suduind!

Iar moşul când căzu, işi frânse cotorul şi dete ochii peste cap. Când văzură sătenii că a murit cumplitul moş pârţar care le făcea zile fripte, au făcut horă mare, şi poate şi azi mai chiuie şi mai chefuiesc, dacă n-au ostenit de atâta dănţuit!

Şi că tot a fost etc., a mai fost şi un împarat, mare împărat, roşu în obraji şi alb la tricou, ce stăpânea peste o mare împărăţie. Şi multe avea împaratul acela sub stăpânirea sa: o sută de mii de vaci, cinci sute de mii de boi, trei sute de mii de oi, ogoare cu grâne, comori, chei de 14, servitori care mai de care, şi o mare şi puternică armată păzea toate aceste bogăţii. Pe cât de bogat era împăratul, pe atat de temută era armata sa, căci avea în pază o mare avere!

Şi mai avea împăratul acela trei fete de împărat: fata cea mare, frumoasă ca soarele de pe cer, cu pielea albă ca laptele, da’ grasă de-ţi sărea basca din cap. Băi nene, şi era aşa de grasă mânca-ţi-aş, că nu încăpea să se vadă în oglindă şi o căra tac-su cu un car tras de toţi boii şi toate vacile din împărăţie! Maamă, deci supergrasă, incredibil! Da’ n-are rost să mai descriu, gata, hai că mi-am stricat ziua cu grasa aia…

Vrăjeala nu trebuie confundată cu vrăjitoria, ci trebuie tratată separat, ca o noţiune de sine stătută. Ea nu se poate observa cu ochiul liber, ci se simte în aer ca o formă eterică al cărei efect asupra botului este devastator. În cazurile de vrăjeală puternică, ea poate condensa pe suprafeţele transparente, lăsând picături mici de vrăjeală, foarte nocive. Stimulate cu vrăjeală de calitate, aceste picături pot vaporiza din nou în vrăjeală botică, activă, iar cine pune botul la ea, asta e, e un fraier.

Din cauza numărului mare de băieţaşi care emit vrăjeală necontrolat, ceea ce este un pericol social, se organizează în mod regulat campionate de vrăjeală, ţara noastră fiind printre primele locuri din lume. Spaţiul de competiţie este format dintr-un gang cu pereţi din beton special, impermeabil la vrăjeală, dar totuşi, nu este recomandată apropierea la mai mult de 10m de băieţaşii care se dau şmecheri deoarece există riscul de a pune botul la vrăjeala unuia dintre ei. S-au raportat cazuri în care vrăjeala halită a fost atât de concentrată, încât fraierul care-a pus botul a scos 5000 să-i dea băieţaşului emitent. Fraierul a fost reţinut de forţele de poliţie prezente la faţa locului, deoarece nu voia să părăsească locul faptei până nu-i dădea 5000 lu’ ăla. În aceste cazuri, punbotentul (ăla care-a pus botu’ adică) se numeşte terminat, sclav, grivan sau limbric.

În cazul în care la vrăjeala emisă este de proastă calitate, adică naşpa (înţelegi?), vrăjeala devine stricată. Vrăjeala stricată este mult mai nocivă decât vrăjeala normală, botică, dar cel mai grav este atunci când cineva pune totuşi botul la ea. Punbotenţii de vrăjeală stricată vor propaga acea vrajeală mai departe, înmulţind exponenţial numărul de fraieri şi poluând astfel mediul înconjurător.

Exemple de vrăjeală:

1. Vrăjeala de autobază: este o vrăjeală uşoară, în general normală botică, cu circuit închis, iar cine pune botul îşi poate lua uşoare capace şi caterinci, dar nimic însă cu repercusiuni pe termen lung.
2. Vrăjeala de mall: este o vrăjeală cu concentraţie mică şi este uneori asimilată cu emisii gazoase posterioare. De fapt, ele sunt niste emisii gazoase cu aceeasi compoziţie, numai că-s emise pe alte orificii decât cel… normal.
3. Vrăjeala de agent de credite: este o vrajeală foarte concentrată şi periculoasă, cu unde de propagare puternice, iar factorul de punbotenţă este foarte mare, mai ales în prezenţa presiunilor sociale. Are efecte nocive pe termen lung şi când ai pus botu’ o dată, nu-ţi mai trebuie a doua oară. Baza de vrăjeală este un nucleu de vrăjeală stricată, încadrat de vocabular papagalic învăţat după dictare, menit să atenueze odorul nasol al nucleului şi să faciliteze punerea botului. Este, dacă vreţi, o vrăjeală complexă, formată dintr-o vrăjeală mişto, la exterior, şi o vrăjeală de prost gust la interior.
4. Vrăjeala de marketing: este o vrăjeală foarte tare, care, spre deosebire de vrăjeala stricată de la punctu’ 3, poate fi chiar o vrăjeală ca lumea, da’ care pune botu’, asta e… tot punbotent se numeşte.
5. Vrăjeala de cartier: o vrăjeală fină, care abia se simte, dar la care pui botu’ instant. Este foarte subtilă, dar în acelaşi timp şi periculoasă, pentru ca poţi merge aşea pe stradă şi pac! maamă, ce vrăjeală avea ala frate! Este recomandat sa se facă unele analize şi teste înainte de a pătrunde în mediul băieţaşilor pentru a şti cât de tare eşti şi dacă pui botu’ la orice vrăjeală de cartier.

Bibliografie:

• Ioan Blătescu, Tratat de vrăjeală botică, Editura Rectilinie şi Uniformă, 1987
• Dorel “Englezu” Ploieşteanu-Buzău, Ai halit-o fraiere, Editura de După Colţ, 2009, tradusă în numeroase limbi, engleză
• Corina Gladiola Ana Ioana Maria Georgiana Mihaela Pisu, c satzi qmperi dn moll dak ai $$, scrisă cu pixul acu’ ceva timp
• Ţ. Apă, Invaţă să-ţi cumperi apartament în 10.950 de zile!, Editura de fier, 2008

Voi incepe cu un lanţ metalic, care, după cum se poate observa în figura 1, este defect, deci nu îşi mai poate indeplini funcţia de bază:

Fig. 1